Jaguar Land Rover ar putea să fie condusă de unul din foștii manageri Audi sau BMW, care au fost selectați pentru lista scurtă a acționarilor, care au anunțat că actualul CEO, Ralf Speth, se va retrage.
Audi a anunțat oficial numirea lui Markus Duesmann în poziția de CEO, în locul lui Bram Schot. Informația a fost publicată anterior din surse neoficiale, însă compania din Ingolstadt a fost îngrădită de contractul cu BMW pe care Duesmann l-a avut.
Consiliul de Supervizori al Audi AG, subsidiară a Volkswagen AG, a decis să-l numească în poziția de președinte al Consiliului de Administrație al companiei pe Abraham Schot, aflat în poziția de CEO interimar după arestarea lui Rupert Stadler.
Consiliul de Supervizori al Audi AG a amânat decizia care privește viitorul lui Rupert Stadler în fruntea companiei, după ce acesta a fost arestat preventiv și trimis în judecată în scandalul diesegate. Jurnaliștii germani speculează că la mijloc este vorba despre contractul lui Stadler, care i-ar aduce acestuia despăgubiri consistente dacă ar fi dat afară.
Informații neconfirmate încă au fost publicate de publicația germană Handelsblatt, referitoare la înlocuitorul lui Rupert Stadler, aflat în arest în dosarul manipulării emisiilor. Potrivit surselor, acționarii Audi i-au propus lui Markus Duesmann, de la BMW, să preia postul, și nu lui Abraham Schot, vicepreședinte și șef pentru vânzări, care este și CEO interimar în acest moment.
Șeful de vânzări și marketing Bram Schot ar putea fi noul CEO interimar al Audi AG, după ce Rupert Stadler a fost arestat în dosarul motoarelor diesel, potrivit unor informații neoficiale, provenind din mai multe surse. UPDATE: Audi a emis un comunicat prin care anunță numirea lui Schot ca interimar.